LICEUL TEHNOLOGIC „ NICOLAE BĂLCESCU”

Scurt Istoric

     Din anul școlar 1968 – 1969,  proaspătul  înființat „Liceu de Cultură Generală”, la 15 septembrie 1968, a funcționat la început în incinta Școlii Generale. Din anul școlar 1979 – 1980, despărțindu-se de liceu, Școala Generală Nr.1 devine instituție de sine stătătoare. Între timp, școala se îmbogățeste cu două clădiri, una dată în folosință în anul 1972, iar ultima în anul 1998, ambele fiind dotate cu laboratoare, săli de clasă și biblioteci.
„Liceul de Cultură Generală” s-a înființat în anul 1968 din necesitate, deoarece mulți elevi, după terminarea claselor I-VIII, părăseau zona, pentru a-și continua studiile în alte localități. Primul director a fost doamna profesor Bobeș Mariana, iar profesori au fost cei de la Școala Generală.
Din anul școlar 1969-1970, au fost înființate încă două clase, tot acum introducându-se și cursurile de seral și separarea profilurilor, adică profilul uman și profilul real. Tot din acest an, s-a construit o nouă clădire pe strada Gheorghe Doja, cu 10 săli de clasa și 2 laboratoare, cancelarie și cabinet medical.

Prezentarea instituției:

     Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului, județul Covasna, este o instituție de învățământ stat, are personalitate juridică, dar fără structuri arondate. Tipul unității de învățământ este liceu tehnologic, unitate de învățământ tradițional cu două niveluri de învățământ: liceal și profesional. În cadrul liceului, este prezentă filiera tehnologică, profilurile de formare profesională din unitate sunt: Tehnic și Resurse naturale și protecția mediului. În unitate este încadrată atât forma de „învățământ de zi”, cât și forma de învățământ cu frecvență seral, activitatea desfășurându-se în două schimburi. Număr de personal : 33 cadre didactice, 4 persoane – auxiliar didactic, 5 persoane – auxiliar nedidactic, număr de elevi: 5 clase de liceu – 134 de elevi; 6 clase de profesională – 156 de elevi; 7 clase la seral – 149 de elevi.
Calitatea procesului instructiv-educativ a fost și este asigurată de profesori competenţi, specialişti, dublaţi de oameni de cultură cu reale calităţi didactice, care asigură pregătirea tinerilor în diverse domenii și specializări. Începând cu anul 2012, s-au înfiinţat clase de învăţământ profesional, care pregătesc elevii pentru meseriile de confecționer produse textile, mecanic agricol și auto, tâmplar universal, lucrător în agroturism și zidar-pietrar-tencuitor. Școala noastră a mai fost implicată într-un proiect european, de tip Leonardo, elevii au participat într-o mobilitate pentru pregătire practică de specialitate în domeniul agricol, în anul școlar 2005-2006.
În ultimii 3 ani, instituția de învățământ s-a remarcat prin: premiile obținute de elevi în urma participării la etapele naționale ale unor concursuri și olimpiade, în domeniul tehnic, de exemplu: mențiune la Simpozionul Internațional „Ferestre către stele”, în domeniul tehnic, premiile I și II în urma participării la Concursul Național „Obiective decorative și vestimentare”; participare cu lucrare la Simpozionul Național „Brâncuși – spirit și creație”; prin atragerea de parteneriate și proiecte educaționale.

Nicolae Bălcescu

(29 iunie 1819, Bucureşti – 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român.

Născut în Bucureşti, într-o familie de mici boieri, era
fiului pitarului Barbu sin Petre şi al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu.
Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade-Rădulescu. La 19 ani, intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naţionalul, la conspiraţia Filipescu, care este descoperită şi este închis la Mănăstirea Mărgineni unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu.După ce este eliberat înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell o altă organizaţie secretă denumită Frăţia, călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia şi studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, la o revistă istorică numită „Magazin istoric pentru Dacia”, care a apărut începând cu 1844.

În Franţa, se va implica în Revoluţia din februarie 1848, dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor şi vot universal.
Fiind arestat pe 13 septembrie 1848 de autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuşit revoluţia, reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autorităţile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena şi ajunge în Constantinopol. Apoi, la Debreţin, se întâlneşte cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluţionarii români transilvani şi cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună, el este de
acord cu „proiectul” revoluţionarului român. La 2 iulie 1849 se găseşte la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri.

Avram Iancu şi revoluţionarii săi se declară de acord să rămână neutri faţă de acţiunile militare ale maghiarilor, aceştia însă nu îşi respectă promisiunile şi se ajunge din nou la conflict. În acelaşi timp însă trupele imperiale contrarevoluţionare habsburgice şi ruse intră în Transilvania şi revoluţia maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.
Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris şi publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 – 1863.
Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. Cu un paşaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l’Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galaţi şi încearcă să pătrundă în Ţara Românească, însă autorităţile nu-i permit, deşi era bolnav şi voia să o vadă pe mama sa, care era în vârstă şi bolnavă. Medicii îl sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli şi se stabileşte la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

Contact